Caroline Wozniacki, tot rău! Monica Puig a învins-o pentru a doua oară în 2018, în optimile de la Wuhan și aduce liniștea pentru „team Halep”

Caroline Wozniacki, tot rău! Monica Puig a învins-o pentru a doua oară în 2018, în optimile de la Wuhan și aduce liniștea pentru
  • Publicat:
  • Actualizat:

Caroline Wozniacki nu reușește nici în luna septembrie să obțină victorii consecutive în circuitul WTA: miercuri, daneza a fost învinsă în optimile de la Wuhan de campioana olimpică de la Rio, Monica Puig, scor 7-6(10), 7-5, prelungind o serie neagră, începută în iulie, care o lasă cu un bilanț de 6 înfrângeri în 8 meciuri disputate!

Daneza a avut trei mingi de set în tiebreak-ul primului act, a comis dublă greșeală pe ultima dintre ele și a condus cu 3-1 în setul secund, însă Monica Puig a luptat fantastic, în ciuda faptului că a primit de mai multe ori îngrijiri medicale. Cu emoții, închizând manșa inaugurală abia la a șasea minge de set și pe a doua – la a 7-a minge de meci, Puig a avansat spre un duel în sferturi cu reprezentanta Chinei, Qiang Wang, campioana de săptămâna trecută, de la Guangzhou.

  • Sportiva asiatică va intra de luni în Top 30 și are o serie impresionantă, de18 victorii în ultimele 22 meciuri disputate.
  • Monica Puig (51 WTA) a acces pe tabloul principal de la Wuhan via calificări. A câștigat 14 dintre ultimele 17 meciuri disputate și a ajuns până cel puțin în sferturi la 3 din ultimele 4 turnee.

! Monica Puig a învins-o pentru a doua oară pe Wozniacki în 2018: la Miami, „Caro” a câștigat primul set cu 6-0, însă următoarele patru seturi disputate i-au revenit portoricanei.

Liniște pentru Simona Halep

În aceste condiții, ecartul Simonei Halep în clasamentul mondial rămâne unul substanțial, în ciuda eliminării în fața Cibulkovei, daneza reușind să recupereze doar 104 puncte, dintre cele peste 2500 care le despărțeau la startul întrecerii de la Wuhan.

Totodată, turneul de la Wuhan a pierdut toate cele 8 sportive din Top 10 mondial aflate la start, dar și primele 12 favorite (incluzând aici și retragerea lui Naomi Osaka). Garbine Muguruza (15 WTA) este acum cea mai bine clasată sportivă rămasă în cursa pentru trofeu.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat și-au spus ADIO după 3 ani de relație. Motivul care a dus la ruptură
Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat și-au spus ADIO după 3 ani de relație. Motivul care a dus la ruptură
Kylian Mbappe și-a luat adio de la toată lumea, dar a uitat de cel mai important om de la PSG
Kylian Mbappe și-a luat adio de la toată lumea, dar a uitat de cel mai important om de la PSG
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Cea mai cunoscută amantă din România, ce a stat 16 ani cu un milionar însurat, are o nouă pasiune: Fac ceva ce duce la rezultat
Cea mai cunoscută amantă din România, ce a stat 16 ani cu un milionar însurat, are o nouă pasiune: Fac…
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Decizie pentru toți cei care au BULETIN DE IDENTITATE. Schimbarea anunțată astăzi, 11 MAI
Decizie pentru toți cei care au BULETIN DE IDENTITATE. Schimbarea anunțată astăzi, 11 MAI
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Adio, Edi Iordănescu. Salariu de nerefuzat propus de arabi celui mai prost plătit selecționer de la Euro
Adio, Edi Iordănescu. Salariu de nerefuzat propus de arabi celui mai prost plătit selecționer de la Euro
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×